Rolul meu în cadrul Young Events – povești de absolvire
În cadrul Young Events, am fost implicată în organizarea evenimentelor de absolvire pentru ciclurile gimnazial, liceal și universitar – momente de tranziție importante, încărcate de emoție, așteptări și mândrie.
Pentru mine, o absolvire nu a fost niciodată doar un eveniment, ci o celebrare a unui capitol încheiat și începutul altuia. Rolul meu a fost să transform aceste momente în experiențe coerente, bine structurate și memorabile.
De la prima conversație la decizia finală
Am fost persoana care intra în contact direct cu elevii, studenții și reprezentanții instituțiilor de învățământ.
Mergeam în școli și universități, prezentam conceptul de absolvire American style și povestea din spatele lui.
Mai mult decât a vinde un serviciu, scopul meu era să îi ajut să își imagineze evenimentul:
cum se vor simți, cum va arăta, ce amintire va rămâne după.
Construirea conceptului – fiecare absolvire, o poveste diferită
Odată confirmată colaborarea, lucram la:
structurarea conceptului de eveniment
personalizarea pachetelor în funcție de grup
echilibrarea bugetului, fără a pierde esența experienței
Fiecare promoție avea propria identitate, iar evenimentul trebuia să o reflecte.
Organizare, producție și atenție la detalii
Mă ocupam de:
relația cu furnizorii
coordonarea procesului de producție a materialelor personalizate (toca, eșarfa, cocarda, albumul, diploma, trofeele, distincțiile, invitațiile șamd.)
programarea ședințelor foto
Realizam schițe, propuneri vizuale și sample-uri, astfel încât participanții să poată vedea și simți produsul final înainte de eveniment.
Ziua evenimentului – emoție pusă în ordine
În ziua absolvirii, rolul meu era să țin totul în echilibru:
coordonarea logisticii
prezentarea evenimentului
montaj, amenajare și producție
respectarea programului
gestionarea echipelor și a situațiilor neprevăzute
De multe ori eram implicată direct în montaj, pentru că știam că liniștea participanților vine din siguranța că cineva are controlul fiecărui detaliu sau aceasta era nevoia momentului.
Ce a însemnat această experiență pentru mine
Anii petrecuți la Young Events m-au învățat să îmbin structura unui eveniment bine produs cu sensul și emoția unei povești personale.
Astăzi, această experiență se regăsește în tot ceea ce construiesc în cadrul Lunaria Noire Events.

